Mi-au plăcut așa de tare, că într-o altă viață cred că le-am scris chiar eu. Te previn, personajele, întocmai ca subsemnata, nu par foarte întregi la cap.
-SELECȚIE DE DIA RADU-
Într-o după-amiază de vineri/ Răzvan Petrescu/ Editura Cartea Românească, 1997
Pentru că in vino veritas, spune proverbul, dar după ce ai aflat adevărul, mai bine treci pe tărie. Dacă ai ajuns la concluzia că întâmplările vieții se împletesc tot mai absurd și mai arbitrar, recomand o doză șoc de Răzvan Petrescu. Cel mai ironic prozator român contemporan e la fel de tare ca absintul, iar efectul terapeutic e imediat. Preparatul are ingrediente de origine controlată: umor ucigător, situații demente și aluzii culturale subtile (ați dat de dracu’, autorul e “cult la cap”). La efecte adverse, menționez doar crampele de râs și tristețea parșivă, post-coitală, care curge ca apa neagră pe dedesubt. Fericirea e doar pentru cărți, te-ai prins, viața e despre altceva. Dacă ești genul romantic, mută pionul la punctul 3.
Tihna/ Attila Bartis/ Editura Paralela 45, 2006
Pentru că Bartis e unul dintre cei mai traduși prozatori contemporani din Ungaria, iar cartea de care îți zic – o capodoperă. Confesiune nevrotică și crudă, scrisă cu furie, Tihna e despre legătura bolnavă dintre personajul scriitor și mama lui, despre felul în care ea se insinuează în întreaga lui viață. O să te urmărească multă vreme obsesia ei, Undeaifostbăiete?, cum o să te urmărească și scenele violente de sex cu care e presărat romanul. Mai găsești în el un incest, un avort, o sinucidere și o înmormântare simbolică. Și apropo, tihna din titlu e doar o ironie amară. Totul e toxic și neliniștit în cele 300 de pagini. Soluții, rezolvări și evadări nu există.
Călătoria diletanților/ Bulat Okudjava/ Editura Polirom, 2017
Pentru că toți purtăm sub piele o poveste de dragoste care ne-a mișcat și pentru că asta te răvășește încă de la primele pagini. Cum să nu-i iubești pe Lavinia cea frumoasă și îndrăgostită de libertate și pe Prințul Miatlev, cel molcom și visător? Sunt pătimași, cumpliți și încăpățânați, măcelăriți de întâmplările vieții și nepotriviți cu timpul și locul care li s-au dat. Dar se iubesc, chiar dacă drumul spre fericire nu-i ușor. Doar când ajungi să pierzi totul aici te câștigi pe de-a-ntregul dincolo, în iubirea cea mare. Îndrăgostiții călători știu asta. Și mai știu că întâlnirile adevărate sunt rare și pentru ele se fuge întotdeauna până la capăt.
Moscova – Petușki/ Venedikt Erofeev/ Editura Polirom, 2014
Pentru că despre desăvârșita și binecuvântata stare de beție n-a fost nimeni să scrie un roman mai înduioșător. Și pentru că de atâta emoție îți vine să și plângi și chiar să-ți faci un decoct matinal de vodcă zubrowka. Sau să bei așa, pentru înțelegere, 150 de mililitri limpezi de stolicinaia. Apoi, întocmai ca Venicika, să începi călătoria spre capătul lumii, unde te așteaptă cea mai nerușinată împărăteasă și unde berea jiguliovskoe se diluează cu vodcă. Dacă te simți singur-singur-singurel, bea cartea asta până la capăt! Nu scânci prea tare, strânge bine valijoara la piept. Acuș’ se apropie gara Petușki și ceea ce e hărăzit să fie va fi.
Despre autoare
Când nu se dedică sârguincios treburilor gazetărești și nici nu fandează PR-istic la evenimente culturale, Dia Radu face sendviciuri, se dă cu bicicleta și caută sensul vieții. Nu l-a găsit încă, oricum ăștia îl schimbă tot timpul. A găsit însă patru cărți, numai bune de raftul întâi.
(Text publicat în revista Esquire)