Muzician, 76, București
Cred în Duke Ellington, în John Coltrane și în Louis Armstrong. În jazz, Armstrong e Beethoven.
Când mă uit în jur și văd câți ignoranți se cred specialiști, îmi dau seama că numai un pârț de-al meu face cât tot ce știu ei. Ce talentat sunt!
Odată, la Paris, un indian cu turban mi-a ghicit în palmă că o să fiu cineva important.
Aș fi avut veleități de gangster. Nu de găinar, ci de gangster justițiar. Azi nici mitocanii nu mai sunt ca altădată. Pe vremuri, mai citeau câte-o carte.
Pe mine m-au violat fetele, așa mult le-am iubit. Pentru ele, mi-am dat și cămașa de pe mine. Am fost îngăduitor chiar și cu cele care mi-au făcut rău.
Îmi plac femeile inteligente și emancipate. N-am găsit până acum femeia vieții mele. Totdeauna a fost o auroră falsă și am închis ochii.
Într-o relație de cuplu totul e să știi să umpli găurile din cașcaval. Niciodată nu-i poți oferi celuilalt totul. Eu o împing să mai meargă și la altul.
Nicio fată inteligentă, deșteaptă și emancipată nu e ușă de biserică.
În Suedia, m-am culcat pe rând cu bunica, cu mama și cu fata de 14 ani care dormea cu poza mea sub pernă. Strigau suedezele după mine „You’re a fucking man!” Nu mai era nimeni de culoarea mea pe-acolo.
În casa mea n-a intrat nicio proastă. Dacă a intrat proastă, a ieșit deșteaptă.
La mine, uverturile sunt frumoase, nu fututul… Într-o zi, mă pusesem în pat și voiam să mă odihnesc; ei i s-a făcut chef de dragoste și, în timp ce făceam amor, a luat “România Literară” și a început să citească. Am văzut ce face și-i știam ritmul de citit. Și îi zic: „Ai ajuns la pasajul ăla unde George Călinescu spune că există câteva ipostaze în care poți să negi adevărul? La care ești, la prima sau la a doua?” Atunci, gagica a explodat, a aruncat ziarul și a sărit pe mine ca o hienă.
Un copil? Nu cred că mi-aș fi dorit. N-am vrut să intru în programul național de multiplicare a rasei.
Când am înțeles de unde pornește toată esența muzicii lui Beethoven, am avut o erecție.
La 20 de ani, iubirea ți-o decid alții. La 30, e o confuzie, din care uneori se mai nasc și copii. La 50 de ani, începe să se apropie de adevăr. La 76 de ani…nu mai e nicio iubire. Am iubit până la vârsta asta și a ieșit un căcat. Acum am doar relații.
Politica nu mi-a plăcut niciodată. Ce dracu să-mi placă la ea?!
Iliescu mi-a dat o decorație și m-a făcut cavaler. L-am întrebat la ureche în timpul ceremoniei la ce e bun ordinul ăla. „Păi, când o să mori, o să se tragă trei salve de tun.” „Mă cac în ele de salve”, i-am răspuns.
Dacă e ceva ce regret în viața asta e că n-am putut să arunc în aer comunismul. Și ce e și mai jalnic e că nici acum nu pot.
Sunt împotriva războaielor, dar sunt totuși de acord cu americanii.
Modestia e lucru mare. Eu m-am îngâmfat la bătrânețe. La 40 de ani se spunea că sunt cel mai bun contrabasist din Europa și mi se urcase la cap. Orgoliul nu merge mână-n mână cu arta. Inspirația nu vine decât pe suflet curat, ca într-un lan de grâu unde vântul aruncă doi, trei maci.
Cea mai bună lecție pe care am învățat-o este simțul măsurii. Excesele sunt pentru acasă, între patru pereți.
Nu mă duc la biserică, dar cred că există Dânsul. Dânsul chiar mi-a dat voie să-i înjur pe popi, fiindcă am spus că sunt din armata Lui, unde a fost și Beethoven general, și am primit derogare să cânt și cu muzica mea să împac oamenii.
Niciodată nu m-a inspirat nimic altceva să cânt decât femeile. Când cânt, fiecare notă e erotică, e o iubire care se descarcă într-un final, ca în amor.
Să nu credeți că înaintea morții m-au apucat găinăriile. Sunt în perfecte facultăți mintale. Țineți minte că toți artiștii care au ceva de spus au încontinuu – indiferent că și-o exprimă sau nu – obsesia fututului. Vorbitul meu e o formă de libertate. De fapt, vorbele mele sunt doar niște margini care echilibrează un conținut extrem de subțire.
(Interviu publicat în revista Esquire, în 2007)