Poet, 40, București
Poet din născare, graphic designer din formare și dibaci mânuitor de vorbe la serile culturale Lit Out Loud. Deține trei tatuaje atent poziționate și o centură neagră în arte marțiale chinezești. E pasionat de lăutărie, de heavy metal și de versurile marelui poet american Frank Bidart, pe care le-a tradus excepțional. Are două volume de poezie și e tradus în nouă limbi.
Fotografie de Andrei Biro
Am scris prima mea poezie la doi ani și jumătate, într-un stil literar încă tânăr și nedefinit. Suna cam așa: “S-a făcut lumină-n sat/ Potolac potolac/ Și după măsună cat/ Potolac potolac”.
Cum adică nu spune nimic? Păi, Ion Barbu ce spune când scrie: “Vir-o-con-go-eo-lig/ Oase-nchise-afară-n frig”?
Am avut o copilărie violentă și abuzivă, dar poezia mea n-a păstrat nimic din asta. Nu poți cuceri cu violență. Iar poezia trebuie să fie un act de seducție. Ca să mă ții de la începutul la sfârșitul unei cărți de poezie, trebuie să mă cucerești: tehnic, imagistic, emoțional.
Mă întrebi ce e faima postumă ? Mi-am descărcat recent o carte pe kindle, “The History of Shit”. Abia aștept să citesc ca să pot să-ți răspund la întrebare.
M-am bătut într-o zi patru ore cu poetul Cosmin Perța. Am plecat amândoi cu buzele sparte. Atunci ne-am împrietenit cu adevărat.
Nu, nu ne-am bătut de nervi, ne-am bătut de simpatie. Și pentru că ne plac amândurora artele marțiale.
Știi întrebarea aia sinistră cu ce a vrut să spună autorul? Eu cred că e o întrebare fără de care nu se poate. Nu există să nu poți răspunde la ea. E absurd! Orice poet știe ce a vrut să spună.
N-aș vrea să încerc să definesc poezia, dar dacă ar fi să-i circumscriu o folosință, aia ar fi deschiderea minții. E singurul mod în care simt că pot evolua.
La poeții mari, poezia e mereu translucidă. În spatele versurilor, poți vedea scheletul, rotițele cum funcționează. Vezi geneza poemului prin corpul ei de sticlă.
Un poem trebuie să funcționeze indiferent de nivelul de înțelegere la care ai ajuns. El trebuie să fie mai mult decât el însuși.
Sfânta Treime a poeziei românești e de fapt o Pătrime: Eminescu, Arghezi, Ivănescu și Mazilescu.
Iubesc să recit poezie: momentul ăla când se face liniște în sală, când îți auzi cuvintele, când te joci cu tensiunea și controlezi orice nuanță a vocii, ca să-i ții pe oameni aproape. Poezia pricinuiește astfel de intimități.
Scriu ca să exprim ceva incredibil. Ca să povestesc acele momente pe care nimeni nu le-ar crede cu ușurință. Când scriu, vreau, cu cele mai simple și mai palpabile cuvinte, să te fac să simți și tu ce am simțit și eu.
Uneori, când citești un poem superb, îți vine să-l iei în brațe ca pe copilul tău.
Sunt graphic designer de 15 ani. Sunt bun la asta. Dar când faci zilnic același banner pe zece dimensiuni diferite, ești complet în afara poeziei.
Nu știu dacă se poate face poezie fără să te distrugi, că sunt la a șasea bere.
Pentru poezie nu sacrifici nimic, din poezie ai doar de câștigat, dacă știi să o faci cum trebuie.
Nu te poți dedica poeziei total, pentru că atunci ratezi esențialul, și anume că poezia nu e scop. E doar mijloc. Cum nu te poți dedica exclusiv nici trăitului, când ai fibra poetică în tine, pentru că vei avea mereu nevoia asta, să gândești la rece viața, să o retrăiești încă o dată scriind.
Nu cred în perspectiva poetului sărac. Dacă poți fi bogat, fii bogat! Poezia nu se scrie din sărăcie.
La mine, și sexul e semiotică. Nu poți să faci treaba asta fără să fii atent. Ești mereu la vânătoare de semne, sememe și simptome, pe o hartă pe care doar tu o știi.
Am găsit punctul comun între poezie și sex. Când editez un poem, fiecare variantă mă fute groaznic în gură!
Inteligența în poezie e de dorit, sigur că da. Înainte să fii un poet bun, trebuie să fii un hermeneut extraordinar, să gândești toate sensurile. Dar bine ar fi totuși să nu abuzezi de ea. Un poet inteligent e lipsit de prețiozitate.
Poezia e o artă a subtilului. Poemele de forță, cele mai citabile, nu sunt neapărat cele mai bune dintr-un volum.
Nu mă omor după grupările literare, dar adevărul e că noi poeții ne cam întâlnim între noi. Ne căutăm prezența, pentru că învățăm unii de la alții. Împreună, ne vedem cu sinceritate limitele, ne limpezim viziunea, încercăm să descoperim cel mai bun limbaj de care suntem capabili.
Poeții sigur au dat ceva lumii ăsteia. Ei sunt echilibrul ei. Adaugă clarobscur când e totul luminos și lumină când lumea e-n umbră.
Complimentul pe care mi l-aș dori cel mai mult pentru poemele mele n-a venit încă, dar sper să-l aflu cât sunt încă în viață.