Cititorul are memoria scurtă – de-asta și continuăm să citim, nu? – iar acestea, din ce îmi amintesc, sunt printre ultimele volume care mi-au spus mai multe decât îmi încăpea în ureche.
-SELECȚIE DE MIHĂIȚĂ STROE –
Dune / Frank Herbert / Editura Nemira, 2021
Pentru că, la ora la care tastez, dacă ar fi să mor, ar rămâne prima și ultima carte citită. Un cerc închis onorabil. Relectura mi-a amintit de adolescență, când aveam și eu darul preștiinței, și, dacă Paul Atreides n-ar fi reușit să devină Kwisatz Haderach-ul așteptat de zeci de generații, sigur aș fi fost eu acela. Înainte de a părăsi Buzăul natal, am vizitat Salusa Secundus și Giedi Prime, lumi care, alături de nenumărate altele, înainte de a fi povestite, au avut loc ghemuite în mintea unui singur scriitor. Așa că, dacă n-a fost să fie să devin Kwisatz Haderach, scriitor încă mai am o șansă să ajung. În cele din urmă, fiecare cu mirodenia lui.
Zuleiha deschide ochii / Guzel Iahina / Editura Humanitas, 2018
Înainte de a lăuda autoarea, vreau să îmi felicit creierul pentru „punerea în scenă” a acestei producții cinematografice pe care n-o voi vedea niciodată pe un ecran. Guzel Iahina spulberă minimalismul prozei moderne cu un amalgam de indicii vizuale, olfactive și emoționale, așa că, dacă n-ați fost niciodată în podul plin de delicatese dintr-un sat tătăresc, sau deportați și obligați să iubiți pe criminalul soțului vostru în timp ce-i purtați în pântece copilul, acum puteți afla cum ar fi. Dragostea poate fi o floare care crește în Siberia, iar pe protagoniștii ei, autorul nehotărându-se nici până la finalul scrierii cărții dacă să îi facă buni sau răi, i-a lăsat să fie oameni.
Kafka, pe malul mării / Haruki Murakami / Editura Polirom, 2014
Deși nu e favoritul meu din lista de romane a japonezului filoamerican, e singurul care încă mă obsedează periodic, fapt pentru care – dacă aș avea unul – i-aș da un Nobel, numai ca să îl exorcizez. Pornind de la un personaj care pare a fi Holden Caulfield adus din De veghe în lanul de secară, scriitorul jonglează cu mai multe fire narative ridicol de trainice și cu personaje pe care o mână de european greu le-ar plămădi (posed și dovezi), în timp ce pedalează pe un monociclu înainte și-napoi prin decenii de istorie. În scurte interludii pisicile vorbesc, peștii cad din cer și tablourile te privesc înapoi.
Obosit de viaţă, obosit de moarte / Mo Yan / Editura Humanitas, 2012
Realism dur, cum aveam și noi în literatura de la începutul secolului al XX-lea (doar că aici e Made in China în cea mai bună accepțiune posibilă a expresiei), uns cu un strop concentrat de fantastic la întrepătrunderile capitolelor. Eroul, în tentativa de a se naște, se reîncarnează succesiv în mai multe animale. Cum empatizez cu orice narator care cultivă persoana I, am fost pe rând măgar, animal de povară, porc, câine, maimuță, om, narator, apoi însuși autorul, așa că mă grăbesc să vă recomand cu căldură această carte a mea, înainte de a mă reîncarna iar în cine-mai-știe-ce.
Despre autor
Cu Murakami, scriitorul lui preferat, s-ar lua la trântă cu drag în barul lui din Kokubunji. N-ar bea ceai, nici cafea și nici nu l-ar întreba nimic, că, vorba aia, oricum totul s-a scris. N-a ajuns în Japonia, nici pe stadioanele italiene, dar colecționează tenace stickere cu fotbaliști. Anul ăsta, Mihăiță Stroe e ocupat. Face cercetare științifică la Institutul G. Călinescu, își bate capul cu teza de doctorat, scrie de zor la „Dicționarul Moraliștilor Români” și joacă fotbal imaginar.