Actor, 27, București
Dacă ar putea, ar vorbi rusește și ar gândi rusește. Dar fiindcă nu poate, joacă teatru ca rușii și iubește ca pe Nevski Prospekt. Îl puteți vedea la TNB, la Teatrul Act și la Teatrul Mic. Îi plac copiii, are 27 de ani și-o iubită și, dacă-l invitați la un Negroni, o să vă spună mai mult.
Fotografie de Sabina Costinel
M-am născut la Botoșani, dar mereu mi-am imaginat că am făcut-o în Sankt Petersburg, într-o zi caniculară de august, că tata a întâlnit-o pe mama pe canalele Nevei, a întrebat-o cu rusa lui puțină “Vrei?”, ea a răspuns cu româna ei puțină “Da!” și că de atunci nu s-au mai despărțit.
Îmi amintesc exact ziua în care mi-am dat seama că vreau să fiu actor. Eram mic, îl urmăream pe scenă pe unchiul meu, actor din Botoșani, și mi-am dat seama că, dacă fac meseria asta, pot să fiu orice, oricând. Încă mă fascinează lucrul ăsta.
Dacă mi-am dorit ceva foarte tare în teatru, o experiență, un rol, o întâlnire cu un regizor, am mers direct și am întrebat: „Pot și eu?” Și de multe ori s-a putut.
Are Macanache o vorbă în care mă regăsesc: “Știu un milion de feluri de a obține tot ce vrei/ cel mai simplu dintre toate – mergi direct și-l iei !”.
Aș vrea să merg să fac teatru cu copiii din Siria. Ei cred că lumea asta e doar așa cum o văd. Doar așa cum li se arată. Aș vrea să-i fac să înțeleagă că emoțiile nu trebuie reprimate, că se poate plânge și de bucurie.
Să ajungi să-ți înțelegi propriile sentimente mi se pare mai important decât să iei premii sau să avansezi la job în nu știu ce corporație.
Dacă mă întrebi, o să-ți zic că viața e mai importantă ca scena. Dar adevărul e că, atunci când joc teatru, îmi dau voie să sacrific tot.
Da, știu, sunt cam rus. Vacanțele copilăriei s-au întâmplat în Rusia imaginației mele.
Nu cred în trăiri divine și-n revărsări îngerești. Cred în tehnică. Și într-o inspirație fără de care nu poți construi.
Aș aprecia de o mie de ori mai mult o sală mută, dar emoționată decât niște aplauze de circumstanță.
Nu-s îndeajuns de deștept să-mi fac un marketing țiplă, dar nici îndeajuns de prost încât să mor de foame. Așa că mai bine traduc un text, îmi iau niște prieteni și pun o piesă unde vreau eu, când vreau eu.
Pentru o viață sănătoasă, e bine să nu-ți pese de două ori pe zi.
Toată lumea știe că cel mai bun actor de la noi e Victor Rebengiuc. Și Rebe știe. Știe că cel mai bun actor e Mariana Mihuț.
Nu-mi pasă prea mult ce cred alții despre mine. Dar totuși nu-mi place să dezamăgesc.
Dacă eu nu știu cine sunt, cine esti tu să-mi zici cum sunt?
Sunt o pasăre de noapte. Dacă aș putea să mă culc la 6 dimineața, să mă trezesc la 14, să mănânc, să merg la teatru, să joc și apoi să-mi continui ziua, aș face asta constant.
Îmi place mult să stau singur, să mă trezesc dimineață, să iau o cafea, să mă plimb, să nu răspund la telefon. Singurătatea, când o găsești, îți dai seama cât te-a așteptat și ea pe tine.
Nu alergăm în viața asta decât după iubire. Dar acum nu alerg, fiindcă mi se întâmplă. Și e bine, și e simplu, și e frumos. Și e liniște.
Eu nu sunt un om singur, sunt un om singuratic.
Contradicții? De ce să nu am contradicții? Sunt foarte bune! Cum zicea Niels Bohr: „E minunat că ne-am întâlnit cu un paradox, acum avem speranța că vom face progrese”.
Îmi rulez singur tutunul, în foițe negre cu lemn dulce. Am găsit o plăcere în timpul ăsta pe care îl aloc fiecărei țigări. E un întreg ritual.
Mie și iubirea îmi place pe slow. Nu skip-uiesc nicio etapă. Încă n-am 55 de ani, să zic că nu mai am timp.
Dacă mă iubești, dă-mi drumul! Dar poți s-o faci? Dacă eu te iubesc, dar nu mai pot să fiu lângă tine, poți s-o faci?
Pe ce pariez eu? Pe bun simț. Pe umilință. Pe educație.
Dacă aș avea cinci minute cu Caragiale, i-aș spune că a avut dreptate, nouă ne trebuie o tiranie ca-n Rusia. Uită-te la nația asta. E pandemie, oamenii ies în stradă și ce strigă ei? “Libertate!”
Prostia te mai ajută-n viață, dar există linia aia fină dincolo de care poți deveni și mai prost. Unii chiar o ating.
Ce-mi doresc cel mai mult și mai mult? Pace și liniște pe pământ. Dar, fiindcă nu se poate, mă mulțumesc cu pace și liniște pentru mine.
Din când în când, trebuie să par și deștept, asta-i problema!