Promotor de film, om de radio și TV, 39, București
Uneori, e cel mai drăguț PR din lume, alteori, e zbuciumat ca un uragan. Un lucru e sigur: omul care-aduce filmul la „Neața”, pe Antena 1, vorbește mult, e dependent de adrenalină, știe toate hachițele actorilor noștri și cel mai bun tiramisu din oraș.
Fotografie de Dan Șușa
Ai mei mi-au tot zis că m-a adus barza. I-am crezut până pe la 4-5 ani, când am avut brusc o revelație, că nu există berze-n decembrie.
Am fost super teribilist în adolescență. Trăiam într-un oraș de provincie care mă strângea la încheieturi. Îmi venea să arunc totul în aer.
Odată, în ajun de Crăciun, m-am vopsit roșu. Când m-a văzut, tata a zis doar atât: „Ia și pune gluga pe cap, să nu răcești!”.
Știam că o să devin chel de la 14 ani, așa că am profitat. Întâi și-ntâi, m-am făcut blond. Cu părul mare. Și barba neagră.
Cu mine nu te plictisești. Dimineață mă pot trezi bine dispus, mă îmbrac în ceva colorat, dar în maxim o oră mă apucă melancolia, așa că ies din casă într-un tricou negru.
Cu moda am o relație casual, ca toate relațiile mele. Trebuie să fie totul foarte spontan.
Sunt Săgetător. Trebuie să mă ții interesat, altfel mă plictisesc repede.
Până acum ceva timp, mottoul meu în viață era „Aș vrea să fac ceva wow”. De anul trecut, a devenit „Aș vrea să fac ceva memorabil”.
Sunt un maestru al parantezelor deschise, care rămân deschise. Ești sigură că vrei să-ți povestesc și chestia asta?
Celebritatea mea a ajuns la cote alarmante când făceam la radio emisiunea de dedicații. Nu cred că am mai atins-o de atunci.
Am lucrat cu aproape toți regizorii noștri mari. Dar când lucrezi, nu lucrezi cu oamenii, lucrezi cu orgoliile lor. Noroc că sunt ca algoritmii de facebook, mă recalibrez continuu în funcție de fiecare în parte.
Cea mai mare calitate a mea? Și dacă nu-mi place ceva la tine, întotdeauna o să găsesc ceva care să-mi placă.
E destul de complicat să ajungi să mă iubești. Dar nici nu cer asta.
Cea mai scurtă relație a mea a durat o săptămână. Ne-am cunoscut, a doua zi i-am cunoscut prietenii, a treia zi mi-a cunoscut prietenii, a patra zi am plecat în vacanță, a cincea zi am aruncat cu foc și a ieșit explozie, a șasea zi a aruncat cu foc și a ieșit explozie. În a șaptea zi, ne-am uitat unul la altul și am zis „cred că ar fi bine să mai vedem și alți oameni”.
Toată lumea vorbește azi de asumare. Dar nimeni nu-și asumă asumarea. Nici eu nu sunt atât de asumat pe cât aș vrea să fiu.
Îmi place totul cu intensitate maximă. Toată lumea are o adicție. A mea e dependența de stres.
În viață, nu poți să le ai pe toate deodată. Dar poți să le ai pe rând.
Când sunt îndrăgostit, sunt foarte drăguț și un pic înțepător.
Urăsc ipocrizia. Nu mai zice că ți-e dor de mine, dacă nu vrei să vii să mă vezi, că nu te cred.
Anchidin de pe Facebook e diferit de Anchidin de pe Instagram, e diferit de Anchidin de la TV, diferit de omul de comunicare și diferit de Anchidin din viața lui de zi cu zi. Multipla mea personalitate e cât se poate de salvatoare.
Dacă ar fi trăit în America, mama ar fi fost Miss Univers. Toată filosofia ei de viață a fost să facă bine. De aia, în prima mea săptămână în București am rămas fără bani de buzunar, că am dat toți banii cerșetorilor.
Am venit din Bucovina cu o tonă de principii. Pe măsură ce m-a înghițit Capitala, am rămas cu tot mai puține.
Îmi place să merg cu metroul, cu căștile în urechi. Urăsc conversațiile intime din Uber. Let’s make underground cool again!
Suntem programați de mici că trebuie să fim fericiți. Dar nu toată lumea e construită pentru asta. Dacă unii sunt mai fericiți să fie nefericiți?
La mine, până și OCD-ul e de nișă. Ultima dată când m-am îmbătat, m-am apucat să aranjez toate farfuriile prietenilor mei la linie.
Îmi place să mă joc cu focul. Vă rog nu-mi luați focul. Vă dau toate hainele mele, dar nu-mi luați focul.
Am fost odată în Maroc și am văzut copiii săraci de acolo. Când m-am întors în garsoniera mea de la Obor mi-am dat seama de cât de puține lucruri am nevoie ca să fiu fericit. Ciudat, de atunci, continui să cumpăr.
Câte perechi de pantofi am? Nu știu, că, până termini de editat interviul ăsta, mai cumpăr trei perechi.
Am momente în care sunt tot ce urăsc la ceilalți. Dar după aia am și momente în care sunt tot ce iubesc.
Cât de drama queen sunt? Atât cât trebuie! Whatever…